Imprejurimile orasului Campulung Moldovenesc

La poalele Muntilor Rarau, se gaseste frumosul oras turistic Campulung Moldovenesc

Campulung Moldovenesc, este o localitate atestata din vremea domnitorului Alexandru Cel Bun, si a devenit oras la inceputul secolului al XIX -lea. In ultimii ani a primit titlurile de municipiu si de statiune turistica nationala.

Fiind inconjurat de munti si paduri intinse de brad si fag, orasul a devenit un centru forestier important. Aici functioneaza numeroase gatere de prelucrare a lemnului, o fabrica de mobila si o statiune de cercetare in domeniul silvic. Poate si datorita prezentei statiunii, padurile din acest tinut sunt bine ingrijite, intretinute si ofera turistilor un mediu ideal de odihna, relaxare si meditatie. Toti turistii vor neaparat sa contemple Pietrele Doamnei, care se ridica semete deasupra codrilor  de brad din Masivul Rarau dar si alte atractii turistice ale zonei.

Ocupatia de baza o locuitorilor din oras si din imprejurimi este cresterea animalelor si in special ale vacilor de lapte. Anual are loc aici un important targ al laptarilor, la care participa gospodarii din zona si din alte tinuturi bucovinene. Pe langa expozitia de animale, spectacole folclorice, prezentarea de tehnica agricole, la targul laptarilor mai este deschisa si o expozitie de produsele traditionale cu vanzare.

Cele mai importante firme de produse traditionale din Campulung Moldovenesc sunt cele de branzeturi si cele de preparate de carne. Astfel la SC LUTU PRODCOM (Str. Izvorului nr 87) se face deliciosul CASCAVAL DE IZVORUL ALB, iar la SC RARAUL (Calea Aeroportului, nr 23) se fabrica URDA, CASUL, si CASCAVALUL AFUMAT DE RARAU.

In domeniul preparatelor traditionale de carne, in orasul Campulung Moldovenesc, pe Calea Transilvaniei, nr 4 , se gaseste producatorul ADEVERO PROD COM, care prepara dupa retete  vechi  CARNATII DE PORC, TOBA, LEBARUL SI MUSCHI DORNA, precum si cunoscutii CALTABOSI DE BUCOVINA.

In oras sunt numeroase hoteluri, pensiuni si restaurante si unde puteti comanda, la alegere,  din renumita bucatarie moldoveneasca: mamaliguta cu branza, parjoale, sarmalunte in foi de vita sau branzoici „poale-n brau”

 

Folclorul moldovensc si obiceiurile de iarna va sunt oferite de un renumit asamblu folcloric  care are o prestigioasa activitate artistica in tara si strainatate si care activeaza in cadrul Casei de Cultura.

In tinutul padurilor de munte, nu putea sa lipseasca un renumit „muzeu al lemnului” care are in colectie mii de exponate din lemn de mobilier, obiecte casnice, artizanat, instrumente muzicale, etc.

Pe raul Moldovei se ma gasesc inca vechi mori de apa unde taranii isi macinau nu cu multa vreme in urma faina de grau si de porumb.

agriculturae

1000 de produse protejate la nivelul Uniunii Europene

La data de 15 februarie 2011, denumirea Piacentinu Ennese a fost înregistrată în sistemul european de etichetare a calităţii la pozitia cu numărul 1000.

Este vorba despre o varietate de branza de oaie cu aroma de sofran produsa in Italia.

Sistemul protejeaza si promoveaza denumirile comerciale ale produselor agricole si alimentelor traditionale europene. Munca a mii de agricultori si producatori de alimente este valorizata, contribuindu-se astfel la conservarea si dezvoltarea patrimoniului rural al UE. De asemenea, sistemul le garanteaza consumatorilor ca pot avea incredere in produsele alimentare care poarta aceasta eticheta.

Odata ce denumirea comerciala a produsului agricol sau alimentar traditional este inregistrata sub una dintre cele trei marci de calitate, UE se va asigura ca aceeasi denumire protejata nu va fi folosita de alti producatori.

De exemplu, numai un anumit tip de branza de oaie fabricata in provincia Enna, Sicilia, are dreptul de a purta eticheta „Piacentinu Ennese”. Producatorii sai pot folosi, acum, logo-ul UE pentru denumiri de origine protejata.

De la crearea sa, in 1992, sistemul a inregistrat produse precum jambonul de Parma, branza Roquefort si placintele cu carne de porc Melton Mowbray, sub una din etichetele:

Denumire de origine protejata - pentru produsele agricole si alimentare fabricate, prelucrate si pregatite intr-o anumita zona geografica, dupa metode recunoscute;

Indicatie geografica protejata - pentru produse agricole si alimentare strans legate de o zona geografica. Cel putin una din etapele de productie, procesare sau preparare trebuie saaiba loc in zona geografica specificata;

Specialitate traditionala garantata - evidentiaza caracterul traditional al produselor, care le este conferit fie de compozitie, fie de metoda de fabricatie.

Pana in prezent, au fost inregistrate 505 produse sub sigla denumire de origine protejata (DOP), 465 sub sigla indicatie geografica protejata (IGP) si 30 ca specialitati traditionale garantate (STG). Inregistrarea nu se face automat. Mai intai, UE trebuie sa analizeze cererea, care poate fi contestata de alti producatori.

Vinurile si bauturile spirtoase fabricate in Europa sunt protejate prin sisteme de etichetare separate.

UE si-a propus sa imbunatateasca sistemul de etichetare a calitatii. Comisia a inaintat propuneri legislative in luna decembrie 2010 pentru a simplifica sistemul si pentru a face ca eticheta sa fie mai usor de utilizat si de inteles.

agriculturae

Socul negru

Exploatat în Ungaria, aproape ignorat la noi.

Nu dăm o importanţă prea mare socului deşi gustul dulce-acidulat al „socatei” ne tentează adesea şi ne aduce aminte de anii copilăriei. Faptul că acest arbust creşte sălbatic, în pădure sau pe marginea drumului, îl face accesibil dar şi... ignorat în peisajul agricol de la noi.

În Ungaria, de pildă, există câteva sute de cultivatori de soc, unii fiind înregistraţi ca şi producători în regim bio. Dacă florile de soc sunt folosite în special pentru obţinerea băuturilor reconfortante sau chiar alcoolice, fructele - acele bobiţe de culoare neagră - devin gem sau sirop.

În industria alimentară, socul este utilizat la fabricarea conservanţilor şi adesea culoarea rubinie a vinului „se trage” de la fructele socului, şi nu de la soiurile de struguri.

Într-o vizită desfăşurată recent în Ungaria, am avut ocazia să stăm de vorbă cu Simon Zolt (foto), cultivator de soc negru în localitatea Üllés. Deşi ne-a mărturisit de la bun început că agricultura nu este activitatea sa de bază, şi o practică mai mult de nevoie pentru a-şi completa veniturile, fermierul maghiar şi-a dezvoltat constant această afacere în cei opt ani de când s-a apucat de ea, ajungând în prezent să cultive zece hectare cu soc, în regim ecologic.

Rentabilitate

Chiar dacă tradiţionala socată este extrem de populară în gospodăriile din România, vecinii din Vest preferă fructele în detrimentul florilor, atunci când vine vorba de soc. La noi există însă falsa impresie că bobiţele acelea negre ar fi otrăvitoare. În realitate, doar fructele care nu sunt coapte pot fi dăunătoare consumului, conţinând acid hidrocianic. „Există o cerere constantă pe piaţa maghiară a fructelor de soc.

În principal, producţia noastră ajunge în Austria, prin intermediul unor companii partenere din Ungaria. Nu este soluţia cea mai bună, dar nu prea avem de ales. În ultimii ani, preţurile au variat mult. Cei care prelucrează marfa au însă posibilitatea stocării în camere frigorifice, şi îşi pot permite să ţină de preţ şi să vândă când este în avantajul lor”, ni s-a confesat Simon Zolt.

Producţia la hectar de fructe de soc se situează între 2 şi 25 de tone. Anul trecut, din cauza ploilor dar şi a secetei, a obţinut ceva mai puţin. Pe un hectar are plantaţi în jur de 550 de pomi, între ei fiind asigurată o distanţă de aproximativ 3,5 metri.

„Este recomandat ca distanţa dintre pomi să fie mai mică, chiar şi de 1-2 metri, pentru că sunt anumite cheltuieli care acoperă aceeaşi suprafaţă, indiferent de numărul de pomi”, susţine fermierul. Pomii ajung la maturitate în 3-4 ani, iar media de viaţă a unei plantaţii este între 30 şi 40 de ani.

Costurile de întreţinere a celor 10 hectare i-au fost asigurate anul trecut de banii obţinuţi pe recolta de pe 4 hectare. Kilogramul de soc negru l-a comercializat chiar şi cu 200 de forinţi, dar cu un an înainte primise doar 40 de forinţi.

„Diferenţa de costuri dintre culturile bio şi cele tradiţionale este în jur de 30 la sută, însă avantajul e că există piaţă de desfacere pentru produsele bio. În 2010 am vândut marfa doar pentru că era bio, altfel riscam să rămân cu ea”, spune Simon. În 2009 a obţinut acreditarea la subvenţii pentru următorii cinci ani.

Astfel, anul trecut a încasat de la stat 360 euro pe hectar pentru calitatea sa de cultivator de soc în regim bio. În plus, a primit subvenţia pe suprafaţă, în valoare de 40.000 forinţi pe hectar (aproximativ 144 euro).

Întreţinerea culturii

„Primăvara se tratează solul. Tot atunci sunt tăiate crengile. Cam de 3-4 ori pe an se trece cu discul pentru aerisirea solului. Vara se tratează împotriva viermilor, iar la sfârşitul lui august sau începutul lunii septembrie se recoltează”, ne-a dezvăluit fermierul maghiar, care în 2010 a recoltat totul într-o singură zi, cu 50 de oameni. Toamna efectuează din nou tăieri de crengi şi se aplică un tratament împotriva insectelor.

În rest, tot anul stropeşte cu fungicide. Fiind o plantaţie bio, poate folosi doar anumite substanţe pentru tratamente. Printre „duşmanii” socului se numără şi afidele, care pot fi combătute cu săpun de potasiu (săpun moale). Cât timp e umezeală, nu se pot aplica tratamente.

Plantaţia se verifică săptămânal. Solul este nisipos şi are avantajul că şi în cazul excesului de precipitaţii se pot efectua lucrări. De asemenea, foloseşte îngrăşăminte organice, tot de provenienţă bio, dar nu mai mult de 30 kg la hectar.

Răsadurile le face el sau le procură din pepinierele specializate.
Vizita la Szeged s-a realizat cu sprijinul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al Proiectului „Bio-agricultura, păstrarea culturilor în comunităţile din zonele specializate în obţinerea de produse agricole, zootehnie şi pomicultură”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.

PROPRIETĂŢI TERAPEUTICE

Fructele de soc au o largă întrebuinţare în medicina naturistă. Cunoscute pentru proprietăţile sale laxative şi diuretice, acestea pot fi folosite şi în cazul reumatismelor. De asemenea, combat răceala, având o concentraţie importantă de vitamina C, şi calmează nevralgiile. În scopuri terapeutice sunt recomandate şi florile de soc, consumate sub formă de ceai.

Deoarece ajută la eliminarea apei din organism, prin intervenţia în realizarea digestiei şi a dizolvării stratului adipos în exces, preparatele cu flori de soc au rezultate bune în curele de slăbire. Prin fermentaţie, din fructe se poate prepara o băutură alcoolică.

Simon Zolt se mândreşte cu pălinca sa de soc, care are un gust tonic, uşor picant. Consumată cu moderaţie, este un adevărat izvor de sănătate, ne asigură fermierul maghiar.

Livada soc negru

revista-ferma.ro

Consumul de lapte

Poate favoriza apariţia anumitor forme de cancer?

În ultimele decenii, studii de specialitate au evidenţiat existenţa unor riscuri pentru consumatorii de lapte şi produse lactate de a dezvolta anumite forme de cancer, mai ales în condiţiile utilizării laptelui de la vaci stimulate prin administrarea de hormoni.

Articolul de faţă prezintă o analiză a acestor riscuri şi recomandări pentru evitarea unor consecinţe prezumtive nedorite. Întrucât evaluarea posibilelor efectelor nedorite ale consumului de lapte este bazată preponderent pe date statistice şi mai puţin pe date experimentale, o parte din ideile expuse nu reprezintă şi punctul de vedere al autorului.

Factorii de creştere din lapte

Compoziţia laptelui este extrem de complexă şi de variabilă. Laptele conţine, pe lângă componenţii de bază (proteine, grăsimi, glucide, vitamine, substanţe minerale etc.) şi anumiţi componenţi, consideraţi minori sub aspect cantitativ, dar care prezintă efecte biologice considerabile.

De exemplu, în anumite stări fiziologice ale vacilor, laptele poate conţine peste 20 de substanţe (hormoni, peptide) cu rol în multiplicarea unor celule, dintre care cele mai importante sunt: bombesina (implicată în producerea cancerului mamar, de prostată, cerebral, de pancreas, de colon); gastrin-releasing peptide (risc pentru cancerul pulmonar); insulin-like growth factor (IGF - cu risc pentru cancer mamar, ovarian, de prostată, de colon, de pancreas, pulmonar, leucemii); epidermal growth factor (risc pentru cancer mamar, de prostată, de pancreas); prolactin-releasing peptide(risc pentru cancer mamar, de prostată, tumori cerebrale şi leucemii);growth-hormone-releasing factor (risc pentru cancer mamar, ovarian, de prostată, tumori cerebrale, osoase, leucemii); triiodothyronine (creşte numărul de receptori pentru estrogeni); progesteronul; substanţa P, insulina; beta-endorfine şi altele.

Aceste componente joacă un rol major în multiplicarea anumitor celule şi în dezvoltarea organelor la viţei în perioada de alăptare. Ţesuturile şi organele noilor-născuţi sunt, la naştere, doar preformate şi fără stimularea prin hormonii şi peptidele menţionate anterior ar fi imposibilă dezvoltarea normală a organismului.

Deoarece factorii de creştere celulară, în majoritate, prezintă aceeaşi compoziţie chimică la vaci şi la femeie, efectul stimulator asupra dezvoltării copilului sugar este ca şi la viţeii sugari.
În condiţii naturale, la animalele sălbatice şi la rasele rustice, înţărcarea noilor-născuţi se produce aproape concomitent cu încetarea producţiei lactate a mamelor, astfel că factorii de creştere din lapte îşi pierd rolul, sau (o parte din aceştia) continuă să exercite anumite funcţii în umorile femelelor-mame.

La actualele rase de taurine, producţia de lapte continuă şi după înţărcarea viţeilor, uneori până aproape de fătarea următoare. Laptele vacilor gestante poate conţine o gamă variată de factori de creştere celulară din cei prezenţi în mod normal în colostru, aceştia depinzând de o multitudine de alţi factori, încă insuficient studiaţi.

Consumul acestui lapte poate avea efecte biologice diferite, în funcţie de vârsta organismului, de concentraţia substanţelor cu rol de creştere, de modul de procesare a laptelui, de cantitatea consumată etc.

Factorii de creştere pot determina la adulţi aceleaşi efecte de stimulare a multiplicării asupra celulelor normale, dar mai ales asupra celor care conţin ADN/ARN modificat sub acţiunea unor mutageni din alimente sau din mediul extern poluat.

Acţiunea persistentă a factorilor de creştere din lapte asupra celulelor normale, dar mai ales asupra celor cu acizi nucleici lezaţi prin substanţele mutagene, reprezintă pentru unii cercetători explicaţia posibilă  a prevalenţei/ manifestării anumitor forme de cancer cu precădere la populaţiile mari consumatoare de lapte.

Astfel, se menţionează că în ţările cu un consum mare de lapte, cum sunt: Norvegia, Rusia, Marea Britanie, Australia, SUA şi Canada, mortalitatea prin cancer pulmonar este mai mare decât în Japonia, ţară cu un consum de lapte net inferior, cu toate că aici consumul individual de ţigări este de aproape trei ori mai mare decât în ţările luate ca şi comparaţie.

În schimb, în statele cu un consum ridicat de produse lactate fermentate, de tipul iaurtului, nu se constată o corelaţie similară, probabil ca urmare a faptului că prin fermentaţie, majoritatea factorilor de creştere sunt degradaţi, ceea ce nu se întâmplă în cazul laptelui pasteurizat. Din alte studii recente mai rezultă că laptele degresat contribuie în mai mică măsură la creşterea riscului de cancer ovarian.

Argumente statistice

Cercetătoarea americană dr. Davaasambuu, de la Universitatea Harvard, susţine că ingestia de estrogeni naturali prin laptele de la vaci (mai ales gestante) se corelează cu creşterea incidenţei cancerului mamar, de prostată şi testicular, dezvoltarea acestor tumori fiind dependentă de prezenţa hormonilor sexuali.

Autoarea studiului compară dieta şi incidenţa cancerului în 42 de ţări şi constată o corelaţie strânsă între consumul de lapte/brânzeturi, pe de o parte, şi incidenţa cancerului testicular la bărbaţi (de 20-39 ani), pe de altă parte.

Cea mai mare prevalenţă a cancerului testicular a fost înregistrată în ţările mari consumatoare de lapte şi de brânză: Elveţia, Danemarca, şi cea mai scăzută în Algeria (ţară în care consumul de lapte şi de brânză este foarte redus). Din alte studii au rezultat constatări similare cu privire la cancerul de prostată şi cel mamar.

Făcând o comparaţie a preponderenţei unor forme de cancer care evoluează în prezent, cu cea a aceloraşi tipuri de cancer existente cu 50 de ani în urmă, se constată că, în prezent, prevalenţa acestora a crescut de 2-7 ori, ceea ce ar putea avea legătură cu extinderea perioadei de mulgere a vacilor până la peste 300 de zile pe an. În gestaţia avansată, conţinutul de estrogen din lapte este de 33 ori mai mare, în comparaţie cu laptele de la vacile negestante.

Studii efectuate, în anul 2005, în Suedia, în cadrul Sweden's Karolinska Institute, au indicat asocierea riscului de cancer ovarian cu consumul de lapte şi de produse lactate. Conţinutul redus de grăsime al acestora se corelează cu o manifestare scăzută a cancerului mamar la femei în pre-menopauză (nu şi la cele în post-menopauză).

În alte studii, efectuate pe 152 de probe de sânge de la bărbaţi cu cancer de prostată şi tot atâtea probe de la martori, s-a demonstrat că insulin-like growth factor (IGF) în concentraţii crescute prezintă un risc crescut de cancer.

Altă posibilă cauză: hormonii de creştere

Cele mai multe studii publicate în ultimul deceniu se referă la riscurile consumului de lapte provenit de la vaci la care s-a folosit somatotropina bovină pentru stimularea producţiei de lapte.

Se cunoaşte că, începând cu anul 1994, Food and Drug Administration (FDA) din SUA a aprobat utilizarea în scopuri zootehnice a hormonului de creştere de la bovine recombinat (recombinant bovine somatotropin-rbST sau rBGH, de la Biosynthetic Growth Hormone), care determină creşterea producţiei de lapte cu până la 20 la sută. Acest hormon a fost obţinut prin inginerie genetică pe Escherichia coli de Monsanto.

S-a dovedit că rBGH stimulează producţia hepatică de IGF, care se excretă prin lapte, concentraţia acestuia fiind mai mare de zece ori, comparativ cu cea a vacilor care nu au primit rBGH.
IGF este identic cu cel uman şi nu se distruge prin pasteurizare.

În ţările UE este interzisă, de mai mulţi ani, folosirea hormonilor pentru stimularea producţiei de lapte şi carne, nu numai la bovine, dar şi la alte specii.

Începând cu anul 2006, cei mai mari procesatori de lapte şi unele supermarketuri din SUA au decis să comercializeze doar lapte care provine din ferme în care nu se practică stimularea producţiei prin administrarea de hormoni de creştere (lapte rBGH-free).

În Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia a fost interzisă procesarea laptelui din fermele în care se foloseşte rBST, ca urmare a creşterii temerilor privind posibila favorizare a unor forme de cancer la consumatori, dar şi pentru că s-a constatat că vacile stimulate prin rBGH prezintă o creştere a numărului de celule somatice în lapte şi a frecvenţei mastitelor, ceea ce impune un consum sporit de antibiotice pentru tratamente şi conduce implicit la creşterea concentraţiei reziduale de antibiotice din lapte.

Legislaţia e restrictivă, dar lacunară

Sub aspect legislativ, România, ca şi toate ţările UE, pare a fi protejată de folosirea hormonilor de creştere pentru stimularea producţiei animale. Prin ordinul ANSVSA nr. 199/2006 a fost aprobată Norma Sanitară Veterinară care interzice utilizarea în creşterea animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune hormonală, tireostatică şi betaagoniste.

De asemenea, Ordinul ANSVSA nr. 34/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind acordarea de derogări de la Regulamentul nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare, prevede necesitatea ca laptele crud să provină de la animale cărora nu li s-au administrat substanţe sau produse neautorizate.

Se pune însă, firesc, întrebarea: este protejat, în suficientă măsură, consumatorul de lapte de utilizarea ilicită a somatotropinei bovine, hormon care după ce a fost obţinut prin inginerie genetică a devenit deosebit de ieftină?

Personal, cred că încă nu au fost luate toate măsurile necesare pentru a fi siguri că interdicţia de folosire a hormonilor de creştere este respectată. Afirmaţia se bazează pe faptul că Ordinul ANSVSA nr. 95/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind măsurile de supraveghere şi control a unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi în produsele de origine animală, care transpune Directiva 96/23/CEE, nu prevede efectuarea de prelevări de lapte pentru evidenţierea steroizilor şi a substanţelor antitiroidiene.

Asemenea controale se fac, deocamdată, numai pe probe recoltate din organe şi carne, ele fiind stabilite cu mulţi ani în urmă, când hormonii de creştere erau folosiţi (în unele ţări) aproape în exclusivitate pentru stimularea dezvoltării musculaturii la tăuraşi.
În plus, utilizarea acestor hormoni pe scară largă (în unele ţări) pentru stimularea producţiei de lapte a devenit posibilă după ieftinirea somatotropinei.

IMPORTANŢA ŞI VALOAREA BIOLOGICĂ A LAPTELUI

Laptele de vacă este nu doar un simplu aliment, ci un univers alimentar, cu o valoare nutriţională excepţională şi o sursă de substanţe bioactive benefice pentru consumator, fie el om sau animal.

Laptele este o excelentă sursă de calciu, de proteine de înaltă valoare biologică şi de vitamine hidrosolubile şi liposolubile.

Lactoferina, haptocorina şi proteina care leagă folatul asigură furnizarea fierului, a vitaminei B12 şi a folatului către organism, prin interacţiuni cu structuri specifice sau cu receptori din mucoasa intestinală. Proteinele bioactive din lapte pot inhiba dezvoltarea unor microorganisme, prin blocarea unor nutrienţi esenţiali pentru multiplicarea acestora.

Glicomacropeptidele formate la coagularea enzimatică a laptelui, ca şi lizozimul şi lactoferina, au o acţiune bactericidă sau bacteriostatică asupra unor specii patogene şi contribuie la protecţia împotriva infecţiilor. Datorită efectelor benefice sănătăţii, unele produse lactate au fost incluse în categoria alimentelor funcţionale, care sunt recomandate şi pentru organismele aflate în convalescenţă după diverse boli. 

Un studiu britanic realizat pe 2300 de bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 45 şi 59 de ani, care au consumat cel puţin 0,5 litri de lapte pe zi, a evidenţiat faptul că aceştia au prezentat un risc cu 62 la sută mai redus de a dezvolta un sindrom metabolic (diabet, crize cardiace şi accidente vasculare cerebrale).

Din aceste considerente, consumul de lapte este esenţial pentru sănătatea unei naţiuni. La nivel mondial se consumă zilnic aproximativ 1,9 miliarde de litri de lapte, cererea de lapte fiind în continuă creştere (Costin, 2008).

PREVENIREA EVENTUALELOR RISCURI

Întrucât normele sanitare veterinare nu prevăd efectuarea unor analize pentru determinarea steroizilor şi a substanţelor antitiroidiene, se impune completarea legislaţiei şi înăsprirea controlului de stat preventiv pentru garantarea sănătăţii publice.

Pe lângă aceste măsuri de ordin legislativ şi până la elucidarea sub aspect ştiinţific a suspiciunilor privind riscurile derivate din consumul de lapte provenit de la vaci gestante şi mai ales de la cele stimulate hormonal, ar putea fi luate în considerare următoarele recomandări, de principiu: 

• consumul de preferinţă al laptelui şi al produselor lactate degresate, măcar parţial, deoarece majoritatea factorilor de creştere sunt liposolubili;

• consumul preferenţial al produselor lactate fermentate, deoarece fermentarea microbiană are efect distructiv asupra factorilor de creştere;

• diminuarea ingestiei factorilor de creştere şi a substanţelor cu efect mutagenic. Această măsură devine şi mai importantă în viitor, deoarece în unele ţări există companii interesate de extinderea folosirii somatotropinei bovine şi a altor hormoni în scop zootehnic. 

Recent, FDA a făcut cunoscută intenţia de a aproba creşterea pentru consum uman a somonului modificat genetic, care conţine gena de producere a somatotropinei.

revista-ferma.ro

Primul siloz, un proiect mort înainte de a se naşte

La circa doi de la ieşirea pe piaţă a programului „Primul siloz”, nimeni nu mai scoate o vorbă despre proiectul care, potrivit declaraţiilor unor politicieni, ar fi avut menirea de a scoate România din recesiune

Din paginile ce urmează veţi afla ce părere au producătorii şi depozitarii despre programul care ar fi trebuit să-i ajute pe fermierii să capete mai uşor bani din bancă...

Primul siloz: De ce suna extraordinar de frumos?
Există vreun fermier care nu visează la ziua în care se va inventa banca dispusă să accepte drept garanţie cerealele din hambar? Ei bine, în urmă cu circa doi ani, o mână de guvernanţi au creat, pe moment, iluzia că trăim într-o altă Românie. În care fermierii ar putea primi bani pe baza unor certificate de depozit, fără să mai umble înnebuniţi după sute de aprobări şi adeverinţe inutile.
La vremea când a fost demarat cu surle şi trâmbiţe, programul „Primul siloz” era privit drept una dintre măsurile reale ale guvernanţilor, conceput special pentru combaterea crizei economice. În esenţă, programul ar fi trebuit să ajute în mod indirect fermierii, facilitându-le accesul către credite bancare mai ieftine.
Cum? În schimbul cerealelor depozitate în silozuri, fermierii primesc un certificat, pe baza căruia, mai departe, banca le aprobă finanţări în condiţii avantajoase. De fapt, producătorii agricoli garantau creditele luate exact cu grâul depus în siloz. Partea extraordinară a proiectului este faptul că, printr-un astfel de mecanism, fermierii intră în posesia banilor necesari continuării ciclului de producţie, scăpând astfel de teama că mâine o să rămână fără bani în buzunar.
Dar mai presus de toate, fermierul nu mai este astfel obligat să-şi vândă recolta direct de pe tarla cui s-o nimeri să apară prin preajmă şi la preţ sub cel al pieţei.
A doua mare binefacere a „Primului siloz” ar fi trebuit să fie punerea la colţ a samsarilor de cereale şi eradicarea evaziunii fiscale în sector. Depozitând grâul în hambare autorizate, cerealele nu mai pot pleca mai departe decât prin acte şi facturi, ceea ce înseamnă că statul îşi va încasa partea sa de TVA.

FNPAR
„Primul siloz, un eşec total”
Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR)
Viorel Matei susţine că, potrivit unei statistici recente, „69 la sută dintre fermierii români nu au depozite pentru cereale. Ce doriţi să vă spun mai multe? În lipsa spaţiilor de depozitare, producătorii vând de pe tarla, la preţuri de nimic. Iar samsarii cumpără şi alimentează, de fapt, piaţa neagră. Pierd fermierii, pierde statul, cu toţii pierdem…”.
Pe de altă parte, după cum se ştie, o agricultură performantă nu se poate face în lipsa a două lucruri: mecanizare adecvată şi spaţii de depozitare. În timp ce primul creează premisele spre producţii corespunzătoare calitativ şi competitiv, al doilea este direct răspunzător de partea comercială a culturilor. Una este să vinzi când preţul este bun şi alta să vinzi ca să faci rost de bani pentru salariile angajaţilor, pentru achitarea ratelor la bancă ori pentru hrana animalelor, de pildă.
„Ce îţi trebuie ca să ai o agricultură în rândul lumii? Agricultura noastră duce lipsă de maşini agricole şi de spaţii de depozitare. Dacă aceste două condiţii ar fi satisfăcute, am putea vorbi altfel de agricultura autohtonă”, susţine şeful FNPAR.
Viorel Matei spune că „Primul siloz” nu a reuşit până în acest moment să schimbe cu absolut nimic viaţa fermierilor ori a depozitarilor: „Vorbim aici pur şi simplu de un proiect născut mort şi mort este şi acum!
Primul siloz nu a ajutat pe nimeni, nici fermieri, nici depozitari”. În primul rând, şeful FNPAR susţine că programul a primit încă din naştere un nume conceput foarte prost, dar pompos. „Titulatura de <Primul siloz> este extrem de prost aleasă!
N-a făcut altceva decât să creeze confuzie, nu a reuşit să comunice un mesaj clar fermierilor, celor cărora li se adresează de fapt. Mulţi au spus că programul se referă la construirea primului siloz, de la conceptul de <Prima casă>, vă daţi seama…”, explică Viorel Matei.
Reprezentantul fermierilor spune că, în felul în care a fost prevăzut să funcţioneze, „Primul siloz” nu are cum să îşi atingă scopul, adică facilitarea accesului la finanţare al fermierilor. „Programul despre care discutăm ar fi trebuit să ajute fermierii să-şi poată obţine mai uşor credite bancare, adică să poată prezenta drept garanţie certificatele de depozit.
Ce se întâmplă în realitate? Când fermierul se duce la bancă, aceasta îi cere garanţii suplimentare, pe lângă acel certificat care atestă depozitarea unei cantităţi de cereale. Aşadar, băncii nu-i ajung garanţiile instituite prin Primul siloz! Atunci, care e sensul acestui program? Noi, fermierii, ce să înţelegem din asta?”, întreabă retoric Viorel Matei.
El spune însă că Primul siloz nu-i ajută nici pe depozitari. Astfel, au fost nenumărate cazuri în care, după ce au finalizat construcţia silozurilor, deci au investit o grămadă de bani, proprietarii nu au mai reuşit să obţină licenţierea depozitului. „Rolul programului este să creeze accesul spre piaţă pentru fermieri. Ori,
Primul siloz, aşa cum e el acum, nu îndeplineşte acest rol. Dar am văzut că programul nu îi ajută nici pe depozitari, ba mai mult, pe unii, care au investit în astfel de construcţii, i-a făcut să piardă banii”, susţine Viorel Matei.
Soluţia: E nevoie de o lege nouă
În ceea ce priveşte numărul fermierilor care au izbutit totuşi să beneficieze de Primul siloz, Viorel Matei ne mărturiseşte că acesta este foarte mic. În opinia liderului fermierilor, singura şansă ca programul să-şi producă efectele este modificarea legii. În acest scop, şeful FNPAR a purtat mai multe discuţii cu Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, cât şi cu alţi foşti miniştri ai Agriculturii.
„Pentru noi este clar faptul că avem nevoie de o nouă lege a silozurilor. Am avut nenumărate discuţii, urmează să vedem şi efectele. În primul rând, ar trebui plecat de la faptul că legea trebuie să prevadă cantităţi de la 50 de tone în plus, iar fermierii să poată accesa programe de finanţare europene. Altfel nu rezolvăm nimic…”, concluzionează Viorel Matei.
Cât de rentabili sunt depozitarii?
Aşadar, după ce i-au făcut să viseze frumos, guvernanţii i-au lăsat pe fermieri cu buzele umflate. Faimosul program „Primul siloz” nu prea foloseşte, după câte se vede, nimănui. Astfel că, în loc să fie ajutaţi de stat cu depozitarea şi cu bani obţinuţi mai uşor din bănci, producătorii sunt nevoiţi ca şi în 2011 să continue pe cont propriu.


TIMIŞ
„Silozul, ocupat în funcţie de piaţă”
Constantina Nica, Intercereal Cărpiniş, Timiş
• capacitate siloz: 27.800 tone
În ceea ce priveşte beneficiile Primului siloz, Constantina Nica, director tehnic Intercereal Cărpiniş, ne-a spus că fermierii ar trebui să ştie cel mai bine acest lucru. Actualmente, depozitele societăţii au un grad de ocupare de 40 la sută, procent considerat bun, având în vedere caracteristicile anului trecut.
„În 2010, după cum ştiţi, ne-am confruntat cu o situaţie mai specială, să zic aşa, referindu-mă la evoluţia preţurilor la cereale. Din acest motiv, de altfel, o mare parte a fermierilor au preferat să-şi vândă cerealele”, explică Constantina Nica.
În depozitele Intercereal, în prezent cele mai multe stocuri de cereale provin din exploataţia proprie. Diferenţa este alocată fermierilor care au apelat la serviciile Intercereal, cei mai mulţi fiind producători cu 500-1000 de hectare. „Pe circa 85 la sută din depozit deţinem cereale proprii, provenite din ferma noastră de 11.200 hectare, diferenţa fiind ocupată cu cereale de la fermieri pentru care prestăm servicii”, susţine Constantina Nica.
Directorul tehnic Intercereal spune că pentru serviciile de depozitare, firma practică tarife neschimbate din urmă cu trei ani. „De regulă am observat că apelează la noi mereu aceeaşi fermieri, din zonă. Iar în privinţa gradului de ocupare, nu pot spune că acesta este liniar. Depinde de mai mulţi factori, atât legat de piaţă cât şi de fiecare fermier în parte”, afirmă Constantina Nica.


COVASNA
„Singurul siloz din judeţ e gol”
Laszlo Beasek, Biofarm Târgu-Secuiesc, judeţul Covasna
• capacitate siloz: 6850 tone
Singurul siloz din judeţul Covasna aparţine SC Biofarm din Târgu-Secuiesc, care are în exploatare o mie hectare de teren. „Deşi este autorizat să funcţioneze, actualmente, depozitele sunt goale. Deţinând teren agricol, cultivat mai ales cu grâu, pentru mine este util un astfel de siloz. În primul rând, am conceput silozul pentru uz propriu, dar, desigur, la cerere prestez servicii pentru terţi”, explică Laszlo Beasek, managerul Biofarm.
Şeful Biofarm spune că activitatea şi rentabilitatea unui siloz depind în mod direct de legile şi politicile agrare. „Dacă ar fi facilităţi pentru fermieri şi pentru depozitari, iar comerţul la negru nu ar avea aşa o amploare, silozurile ar fi mai profitabile.
De data aceasta, mă refer la anul agricol 2010, când preţurile practicate i-au făcut pe mulţi fermieri să vândă cerealele imediat după recoltare”, susţine Laszlo Beasek.
Pentru serviciile prestate, Biofarm practică tarife cifrate în jur de 9-10 lei per tona de cereale.
„Tarifele se pot negocia şi depind de cantitate, de operaţiunile efectuate şi de perioada depozitării”, afirmă susţine Laszlo Beasek. Managerul din Covasna aşteaptă ca guvernanţii să ofere legi mai bune, inclusiv modificarea Primului siloz, în favoarea fermierilor, pentru ca acest sector să poată ieşi din amorţire.



CONSTANŢA
„Preţurile din 2010 au gonit cerealele din depozit”
Marcel Corbu, administrator Cereal NV, Negru Vodă, judeţul Constanţa
• capacitate siloz: 20.000 tone
În acest moment, silozul Cereal NV este ocupat cu cereale în procent de 15 la sută, conform lui Marcel Corbu, administratorul unităţii. În opinia sa, la această situaţie s-a ajuns ca urmare a preţurilor practicate în 2010 la cereale, dar şi pentru că în zona Negru Vodă fermierii au înregistrat producţii destul de slabe.
„Silozul are doar circa 15 la sută din spaţii ocupate cu cereale. Explicaţia este foarte simplă: în 2010 am avut de a face cu preţuri deosebit de atractive, ceea ce a făcut ca mulţi fermieri să vândă repede grâul, fără să stea prea mult pe gânduri”, susţine Marcel Corbu. O altă cauză a penuriei de cereale este legată de producţiile mai slabe din 2010. „A fost o perioadă cu ploi torenţiale, fapt care a afectat puternic anumiţi fermieri. Iar cei care au recoltat, după cum v-am spus, printre care mă număr şi eu, au profitat de preţurile mari, vânzând cerealele”, explică Marcel Corbu.
Cine apelează în mod normal la serviciile Cereal NV? Potrivit lui Marcel Corbu, profilul clientului Cereal NV este fermierul mic, care deţine 150-200 de hectare de teren. „Circa 80 la sută din spaţii o aloc fermierilor mici, care deţin 150-200 hectare de teren, iar 20 la sută revin fermierilor mai mari, care au între 600 şi 1.000 de hectare de teren”, afirmă şeful Cereal NV.
Pentru a atrage cât mai mulţi fermieri spre siloz, Marcel Corbu susţine că preţurile practicate de Cereal NV sunt semnificativ mai mici comparativ cu alte depozite similare. „În medie, noi credem că suntem mai ieftini faţă de alte depozite, tocmai din dorinţa de a face lucrurile să meargă în direcţia bună. Totul este negociabil, în funcţie de cantitate, operaţiuni şi perioada de depozitare”, susţine Marcel Corbu.

BOTOŞANI
„Piaţa neagră e principalul obstacol”
Mihail Hostiuc, director tehnic SC Comcereal SA Bucecea, judeţul Botoşani
• capacitate siloz: 84.500 tone
SC Comcereal SA este implicată în toate activităţile agricole, începând cu partea de producţie propriu-zisă şi terminând cu prestări servicii specifice unui siloz şi comerţului cu cereale. După cum aflăm de la Mihail Hostiuc, director tehnic la Comcereal, în prezent silozul este ocupat cu cereale în procent de 60 la sută, iar în cursul anului trecut depozitele au ajuns la 70 la sută din capacitate. „Preponderent, preluăm şi livrăm soia, floarea soarelui şi porumb.
Acum, suprafaţa ocupată cu cereale este de 60 la sută din capacitate şi variază în funcţie de cum evoluează piaţa şi în funcţie de cum hotărăsc fermierii ori noi să procedăm”, susţine Mihail Hostiuc.
Comcereal prestează servicii pentru toate categoriile de fermieri, de la cei cu cinci hectare până la producătorii agricoli care deţin două mii de hectare de teren. „Tarifele percepute variază de la 5 lei tona pentru depozitare, la 6 lei per tonă pentru uscare şi  8 lei tona, pentru aerare. Noi avem posibilitatea să negociem toate preţurile”, afirmă directorul tehnic Comcereal.
În opinia lui Mihail Hostiuc, cel mai mare obstacol în calea rentabilităţii fermierilor este comerţul la negru cu cereale. El ne oferă şi soluţia: „După părerea mea, împotriva contrabandei cu cereale se poate lupta eficace într-un singur mod, anume prin reducerea TVA la 5 la sută. Altfel, piaţa neagră va continua să încurce socotelile tuturor celor care lucrează legal şi plătesc taxe şi impozite”, explică Mihail Hostiuc.
În loc de concluzie
Silozarii care deţin teren agricol o duc mai bine. Dar există şi firme ale căror spaţii de depozitare sunt goale. Indiferent de explicaţii este clar faptul că în forma actuală reglementările privind depozitarea cerealelor nu vin deloc în sprijinul fermierilor ori al silozarilor. Practic, silozurile îşi desfăşoară activitatea ca şi când programul „Primul siloz” nici n-ar exista.
Foarte puţini fermieri au ajuns să beneficieze de legea cu depozitarea, deoarece aceasta este făcută de mântuială, iar urmările se văd cu ochiul liber.
La solicitarea noastră, Daniela Giurcă, director general Direcţia Politici Agricole din MADR, a precizat următoarele: „Conform informaţiilor transmise de Fondul de Garantare al Creditului Rural - IFN SA, care este administratorul schemei de garantare pentru certificatele de depozit, până în prezent au fost emise 164 certificate de depozit, din care sunt în circulaţie 51 de certificate, care acoperă o cantitate de 213.676.767,00 kg seminţe de consum, cu valoarea de 207.974.124,80 lei”.

PROFIL DE... „PRIMUL SILOZ”
• Destinatari: Orice siloz licenţiat, conform legii, care poate elibera certificate de depozit
• Beneficiu: Fermierul nu mai este obligat să-şi vândă urgent produsele, pentru a face rost de bani peste noapte. Poate să-i împrumute de la bancă, garantând cu certificatul de depozit
• Perioada de depozitare: un an
• Credit: Până la 70 la sută din valoarea certificatului de depozit
• Minusuri: birocraţia, dobânzile, condiţiile de eligibilitate FGCR, condiţiile bancare
CUM SE OBŢINE GARANŢIA FGCR 
Pentru a obţine garanţia FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural), un fermier trebuie să urmeze câteva etape:
• prezentarea documentaţiei de obţinere a creditului către banca finanţatoare;
• banca analizează documentaţia, iar în cazul în care acceptă să deruleze operaţiunea, completează Solicitarea de garantare - conform convenţiei încheiate cu FGCR-IFN SA - pe care o transmite Fondului, împreună cu documentaţia din dosarul de creditare, în copie;
• FGCR analizează documentaţia primită şi, în măsura în care aceasta corespunde normelor metodologice proprii, acordă garanţia în maxim 7 zile, respectiv 15 zile lucrătoare, în funcţie de nivelul de competenţă în aprobarea garanţiei şi semnează cu banca un Contract de garantare în favoarea beneficiarului creditului.
FGCR-IFN SA nu acordă garanţii băncilor în următoarele situaţii:
a) beneficiarii de credite nu se încadrează în criteriile de eligibilitate;
b) creditele ar fi utilizate, chiar parţial, la rambursarea de angajamente anterioare ale clienţilor sau credite deja contractate, cu excepţia creditelor acordate pe bază de novaţie;
c) beneficiarii de credite, la data solicitării garanţiei, au credite restante şi dobânzi neachitate la scadenţă, din contracte anterioare;
d) beneficiarii de credite, la data solicitării garanţiei, au datorii restante la bugetul de stat sau la bugetele locale, la fondurile speciale şi la fondul de asigurări sociale;
e) beneficiarii de credit se încadrează în categoriile de risc „îndoielnic” şi „pierdere”, conform reglementărilor în vigoare.
OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE DEPOZIT
Regimul certificatelor de depozit, aferente programului Primul siloz, se regăseşte în OUG 141 din 2002 cât şi Hotărârea nr. 807 din 15 iulie 2009, publicată în M.O. nr. 506/22 iulie 2009 şi Normele metodologie corespunzătoare.
Conform legii, producătorii agricoli care doresc să obţină certificatul de depozit trebuie să parcurgă următorii paşi:
• fermierii îşi depozitează cerealele în depozitul licenţiat potrivit legii;
• în schimbul mărfii depuse şi la solicitarea producătorului agricol, depozitarul licenţiat eliberează certificate de depozit, care constituie titlu de credit negociabil, reprezentativ al mărfii, la ordin;
• certificatul de depozit poate fi utilizat de producătorii agricoli la garantarea unui credit de la băncile comerciale pentru investiţii sau pentru a vinde cantitatea înscrisă în el în cadrul bursei de mărfuri, ca alternative ale tranzacţionării directe de seminţe de consum;
• certificatele de depozit sunt administrate de FGCR şi se predau depozitarilor licenţiaţi la cererea acestora, pe baza licenţei de depozit;
• Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN SA (FGCR) este Administratorul schemei de garantare pentru certificatele de depozit;
• certificatul de depozit este valabil până la data restituirii mărfii de către depozitar, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii sale;
• în cazul în care depozitul devine indisponibil, Administratorul va stabili contravaloarea certificatului de depozit, calculată la preţul de despăgubire, format pe baza informaţiilor de preţ oferite de sistemul informaţional pentru piaţa produselor agricole, publicat săptămânal de către Administrator.
CUM SE OBŢINE LICENŢA DE DEPOZIT
Procedura de eliberare a licenţei de depozit presupune mai multe etape:
• depunerea cererii scrise la Biroul Unic din cadrul Ministerului Agriculturii;
• se convoacă, la MADR, comisia care desemnează organismele de audit pentru verificarea şi certificarea condiţiilor financiare şi tehnice ale solicitanţilor;
• verificarea depozitelor de către auditul judeţean; organismul de audit verifică pe teren documentele privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a depozitului, condiţiile tehnice şi financiare, conform modelului de audit, realizat de direcţia de audit din MADR şi trimis în teritoriu;
• după întocmirea raportului de audit, comisia MADR urmează să se pronunţe cu privire la acordarea ori neacordarea licenţei de depozit;
• licenţa de depozit are o perioadă de valabilitate de 5 ani de la data emiterii sale şi se prelungeşte le cererea scrisă a depozitarului, fără a depăşi 3 ani, contra unei taxe de prelungire, reprezentând 60 la sută din valoarea taxei pentru acordarea licenţei.

Morcovii „CAROTA NOVELLA DI ISPICA” (IGP)

„Carota Novella di Ispica” cu indicatie geografica protejata este rodul cultivarii speciei Daucus carota L.. , in Sicilia, Italia.

Soiurile utilizate deriva din grupul soiurilor de morcovi „semilunga nantese” si al hibrizilor acestora, precum Exelso, Dordogne, Nancò, Concerto, Romance, Naval, Chambor, Selene.

La momentul comercializarii, „Carota Novella di Ispica” are o forma conica-cilindrica, un diametru de 15-40 mm si o greutate de 50-150 gr, fara mici radacini secundare, fara radacina in varf si fara fisuri ale pivotului.

„Carota Novella di Ispica” ajunge la gradul de maturare adecvat pentru comercializare deja de la sfarsitul lunii februarie (20 februarie) si pana la inceputul lunii iunie (15 iunie). Prin urmare, produsul „Carota Novella di Ispica” este prezent pe piata in perioada de iarna-primavara, avand caracteristicile organo - leptice tipice pentru un produs proaspat.

Pot obtine recunoasterea doar morcovii „Carota Novella di Ispica” care apartin categoriilor comerciale extra si I, definite de standardul CEE-ONU privind comercializarea si controlul calitatii comerciale a morcovilor.

„Carota Novella di Ispica” se comercializeaza in ambalaje sigilate in asa fel incat deschiderea ambalajului sa duca la ruperea sigiliului. Sunt autorizate urmatoarele tipuri de ambalare: tava de pana la 2 kg acoperita cu folie protectoare; sac cu greutate cuprinsa intre 1 si 6 kg, din polietilena sau polipropilena; sac etanseizat pentru pastrarea prospetimii produsului, cu greutate de 6-12 kg.

Aria de producție a „Carota Novella di Ispica” cuprinde comunele din provinciile Ragusta, Siracusa, Catania, etc, pana la altitudinea de 550 deasupra nivelului marii.

Metoda de productie prevede ararea in profunzime, pana la 40-50 cm, inaintea semanării. Rotatia culturilor trebuie efectuata la fiecare trei ani. Prin urmare, cultivarea morcovilor se poate face pe acelasi teren doar dupa doi ani agrari. Este permisa cultivarea pe acelasi teren timp de doi ani consecutivi doar daca terenul nu a mai fost cultivat niciodata cu morcovi. Rotatia este de tip „deschis”, in sensul ca se pot alterna culturile de morcovi cu cele de cereale, de leguminoase si de zarzavaturi care pot fi cultivate in camp deschis. Se exclud culturile intercalate, indiferent de tip.

Semanarea se face toamna, cu ajutorul semanatorilor pneumatice precise, la distante prestabilite, dupa care urmeaza tavalugirea, semintele intrand in pamant la o adancime medie de 1 cm. Densitatea de semanare variaza intre 1 500 000 si 2 000 000 de seminte la hectar, in functie de sistemul de cultivare adoptat.

Cantitatile de ingrasamant utilizate nu pot fi imprastiate in cantitati la hectar superioare celor care urmează: N: 150, P2O5: 80, K2O: 240, MgO: 40. Sunt intotdeauna de preferat ingrasamintele minerale si organice. Este permisa utilizarea ingrasamintelor pe baza de macroelemente de ordin secundar si microelemente. Sunt admise operatiunile de prasire menite a elimina buruienile, a spori gradul de afanare al terenului si a imprastia ingrasaminte pe suprafata solului. Protectia fitosanitara se bazeaza pe principiile combaterii integrate, prin interventii agronomice, biologice. Combaterea chimica se efectueaza doar in cazurile in care fitofagul ajunge la pragul de interventie sau in care se manifesta conditiile optime pentru dezvoltarea anumitor agenti patogeni.

Recoltarea se desfasoarta zilnic in perioada 20 februarie-15 iunie. Se efectueaza cu ajutorul unor utilaje de recoltare cu operatiuni combinate, capabile sa desfasoare o intreaga etapa de recoltare printr-o singura trecere pe teren. Produsele proaspat culese sunt prelucrate zilnic cu ajutorul liniilor de prelucrare din cadrul exploatatiei.

Etapele principale ale procesului de prelucrare a morcovilor sunt urmatoarele: spalarea, sortarea, calibrarea, ambalarea. Data de 15 iunie este stabilita ca data finala pentru comercializare.

Perioada de producție a „Carota Novella di Ispica” este caracterizata de conditii pedoclimatice favorabile. „Carota di Ispica” (morcovul) este „novella” (nou), adica ajunge la gradul de maturare adecvat pentru comercializare deja de la sfarsitul lunii februarie (20 februarie) si pana la inceputul lunii iunie (15 iunie). Ia astfel nastere un produs timpuriu, tipic sicilian, intru totul legat de teritoriul de productie.

La toate acestea se adauga faptul ca produsul „Carota Novella di Ispica” este prezent pe piata in perioada de iarna-primavara, putandu-se lauda cu caracteristicile organoleptice ale produsului proaspat, precum consistenta crocanta, mirosul intens si aroma de iarba.

Teritoriul de productie al „Carota Novella di Ispica” este caracterizat de temperaturi medii ridicate in timpul iernii, un numar mare de ore de lumina solara si terenuri fertile. In teritoriul dedicat productiei morcovilor „Carota Novella di Ispica” nu se înregistrează nici scaderi excesive de temperatura, nici precipitatii excesive, nici secete. S-a demonstrat ca temperaturile inregistrate in zona, impreuna cu numeroasele ore de lumina de care beneficiaza terenurile din septembrie si pana in martie favorizeaza colorarea foarte intensa, forma foarte regulata si optimizarea continutului de zaharuri, betacaroten si saruri minerale care, evaluate in raport cu perioada de recoltare, disting si mai mult „Carota Novella di Ispica”.

Terenurile corespund, de asemenea, exigentelor acestei culturi, care prefera solul mediu, usor afanat, cu schelet care nu este grosier, bogat in elemente nutritive, adanc si proaspat, dar pentru care sunt potrivite si terenurile usor nisipoase daca sunt sustinute cu ingrasaminte adecvate si irigate.

Primele documente privind cultivarea morcovului „Carota Novella di Ispica” dateaza din 1955, iar primele informatii privind exportarea acestui produs sunt datate cativa ani mai tarziu.

Mărturii importante sunt oferite de Pina Avveduto, care, în 1972, in „La Coltivazione della Carota ad Ispica” (Cultivarea morcovului la Ispica), scria despre raspandirea rapida a cultivarii „Carota di Ispica”: „Dupa cum este evident, raspandirea rapida a noii culturi a fost favorizata de usurinta cu care poate fi comercializat produsul, acceptat, ba chiar solicitat pe toate pietele nationale si internationale pentru calitatile sale intrinsec. Morcovul nostru este preferat datoritacaracterului timpuriu, calitatii formei (calibrul), proprietatilor organoleptice (culoarea, gustul) si proprietatilor chimice (bogatia de caroten si glucoza)”.  agriculturae

Cresterea ecologica a gainilor

Tehnologia de crestere ecologica a gainilor, tine seama de exigentele sporite ale zootehniei ecologice. Produsele alimentare certificate ecologic nu trebuie sa contina: urme de substante chimice; pesticide, antibiotice, hormoni, metale grele.

Trebuie respectate cu strictete anumite conditii privind: alegerea locului; amenajarea adapostului; furajarea; conversia; prevenirea bolilor; inspectia si certificarea produselor.

Alegerea locului

Daca dorim sa crestem 2000 de gaini ouatoare si 100 de cocosi vom avea nevoie de o hala de minim 350 mp. In sistemul ecologic se respecta cerinta de maxim 6 pasari la metru patrat. Totusi pentru a nu sta prea inghesuite ar fi de recomandat ca hala sa fie de 540 mp.

Amenajarea adapostului

Vorbim aici de amenajarea halei interioare si a spatiului exterior.

Spatiul interior are functionalitate permanenta pe orice anotimp si este prevazut cu:

·         400 de locuri de cocotat;

·         o platforma de 180 mp de colectare a dejectilor;

·         400 cuibare confectionate din lemn;

·         180 mp de asternut din rumegus si nisip;

·         hranitori si adapatori suficiente.

Spatiul interior este prevazut cu ferestre pentru lumina si trape de iesire in exterior pe timp favorabil. De asemenea spatiul din interior trebuie sa raspunda urmatorilor nevoi ale gainilor: asternut; nisip sau pietris; praf; apa; aer; hrana; alte gaini; cocosi.

Principalele miscari pe care gaina le va face in spatiul interior sunt: racaitul; ciugulitul; zburatul; luptatul.

Spatiul exterior este format din padoc si pasune. Spatiul exterior este prevazut cu umbrare si garduri mobile. Acolo unde iarba a fost consumata complet, spatiul respectiv se ingradeste, se iriga iar gainile sunt dirijate spre locul cu iarba proaspata.

Suprafata formata de padoc si pasune este de 10 000 mp.

Furajarea gainilor

In hrana gainilor crescute ecologic sunt introduse produsele bio. Materiile prime de baza, de natura vegetala, sunt procurate din tara iar premixurile biologice din import.

Toate aceste produse folosite in hrana gainilor ouatoare, in sistem ecologic, sunt purtatoare de certificate ecologice eliberate de organismele internationale in domeniu, recunoscute de UE. Furajul combinat este alcatuit din cereale, sarurile minerale, premixurile vitamino-minerale, etc.

Conversia

Popularea fermei se face cu puicute de 14 saptamani si vor parcurge o perioada de 8 saptamani de conversie pana la inceperea ouatului.

Prevenirea bolilor

In primul rand se izoleaza in spatiu ferma, se controleaza circulatia in ferma si se face dezinfectia la intrare. Prin accesul la pasune si aer liber, precum si prin consumul de vitamine naturale, se asigura intarirea rezistentei generale si a imunitatii naturale la gaini. De asemenea se vor evita stresurile accidentale; se vor izola pasarile bolnave; se va face igiena permanenta a asternutului; se va face parcelarea si rotatia spatiilor de acces la iarba verde, precum si dezinfectiile repetate, dezinsectiile si deratizarile.

agriculturae