joi, 10 februarie 2011

Comunicat de presa APIA


Agenţia de Plăţi  şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru
beneficiarii plăţilor aferente Măsurilor 211 - "Sprijin pentru zona montană defavorizată", 212 -
"Sprijin pentru zone defavorizate, altele decat zona montană"  şi 214 - "Plăţi de agro-mediu" din
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 care doresc să acceseze credite pentru
finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
APIA informează că a mai încheiat, în acest sens, două noi convenţii: cu Banca Transilvania şi
respectiv cu BRD – Groupe Societe Generale SA. Astfel, până în prezent, Agenţia a încheiat
convenţii de acest fel cu un număr total de patru bănci.
Valoarea creditului poate fi de până la 80 la sută din valoarea sumei calculate conform
Adeverinţei eliberate de APIA, suma creditată fiind stabilită de către fiecare bancă în parte.
Informaţii suplimentare:
APIA eliberează, la solicitarea scrisă a fermierului, o adeverinţă prin care confirmă că
beneficiarul a depus Cererea de plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, în Campania 2010 şi că,
până la data emiterii Adeverinţei, au fost efectuate controalele  şi verificările administrative asupra
Cererii de plată depuse de Beneficiar conform reglementărilor legale în vigoare.
De asemenea, în adeverinţă, se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată la data emiterii,
faptul că beneficiarul nu face, la data emiterii, obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplineşte
condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu