marți, 22 februarie 2011

Viorel Matei rămâne la conducerea FNPAR


Viorel Matei rămâne la conducerea FNPAR, după ce a primit votul a 22 din 23 de organizaţii membre la Adunarea Generală din 28 ianuarie a.c. Contracandidatul său, Marcel Cucu, desemnat de LAPAR, nu a obţinut nici un vot pentru.


LAPAR nu mai vrea în FNPAR





LAPAR a acuzat conducerea FNPAR de blocarea, prin forţă, a accesului unui reprezentant al Ligii în cadrul Adunării Generale, motiv pentru care “delegaţii Ligii şi alţi participanţi au fost nevoiţi să părăsească lucrările reuniunii”.
“Nu le-a convenit un statut de egalitate cu celelalte organizaţii. Li s-a dat voie să intre cu câţiva delegaţi în plus, iar după un sfert de oră, după ce lucrările începuseră deja, au dorit să mai intre şi alţi reprezentanţi. Când acest lucru nu li s-a permis, au ameninţat cu părăsirea sălii.
Din 23 de organizaţii profesionale, 22 au rămas în sală. Am cerut acceptul celor care au rămas să continuăm şi s-au supus la vot inclusiv candidaturile depuse de cei de la LAPAR, chiar dacă aceştia părăsiseră sala.
Am văzut oameni care nu pot fi manipulaţi uşor. Cei de la LAPAR au greşit, pentru că indiferent cine eşti sau cine te coordonează trebuie să respecţi statutul organizaţiei din care faci parte şi trebuie să te supui majoriităţii. 99,9 la sută dintre membrii din LAPAR sunt oameni excepţionali, dar, din păcate, sunt câteva personalităţi în organizaţie care nu ştiu ce înseamnă democraţie şi alegeri libere.
Nu mai trăim într-o perioadă în care se poate impune ceva”, a declarat preşedintele FNPAR, Viorel Matei, referitor la acuzaţiile LAPAR.
Alte acuzaţii ale LAPAR la adresa conducerii FNPAR vizează “decizii discreţionare”, “deturnarea obiectivelor pentru care a fost constituită Federaţia şi pierderea reprezentativităţii la nivel naţional”, precum şi “modificări aberante aduse Statutului Federaţiei” în ultimii trei ani, în care nu a avut loc nici o adunare generală.
“Conform statutului, pot fi admişi sau excluşi membri din Federaţie si fără convocarea Adunării Generale”, a precizat, în replică, Viorel Matei.
În plus, ambele părţi s-au acuzat reciproc de promovarea intereselor unor tabere politice diferite.
Drept urmare, LAPAR va analiza, în Adunarea Generală de luna viitoare, propunerea de retragere din FNPAR.

Doi membri în plus în Consiliul Director
Tot în cadrul Adunării Generale au fost aleşi cei 11 (faţă de 9 până acum) membri ai Consiliului Director al Federaţiei, din rândul preşedinţiilor asociaţiilor membre FNPAR. Preşedintele LAPAR Nicolae Sitaru a obţinut doar 6 voturi din 100 şi nu va face parte din Consiliul Director.
“Probabil au fost penalizaţi de reprezentanţii celor 22 de asociaţii care au rămas în sală şi care s-au simţit jigniţi de modul în care cei de la LAPAR au tratat o Adunare Generală. Nu cred că nu meritau mai multe voturi”, a comentat Viorel Matei.
De asemenea, au fost excluse 12 organizaţii, care nu şi-au achitat cotizaţia şi care nu au avut nici activitate, şi au fost primite patru noi organizaţii.

Informaţiile ne-au fost furnizate de Viorel Matei. Preşedintele FNPAR şi de LAPAR, printr-un comunicat de presă.
revista-ferma



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu